Tablou

Prin cerul purpuriu-aprins străbate atâta lumină
Spre munți ce cu vârful zarea ating. Azi, într-o zi senină,
Bate-nserarea, totul se șterge. Și soarele cu al său foc
Încet se retrage-n depărtări, trimite văpăi din loc în loc.
Nu-i nici un nor.

Și departe, uriașii de purpură au ațipit în cale,
Uriașii munți în calea nopții. Cascada susură-n vale.
Din spuma de-argint ce cascada aruncă, vântul
Creeaz-o dalbă fecioară, paznicul lacului, iar pământul
Cântă ușor.

Din înalt îngeri coboară cântând la harpă. Roata
Unei mori îngână un dulce refren în timp ce apa,
Clopocind, împrăștie scântei, străluciri ce apar și dispar
Sunând a cristal, căzând în abisul albastru iar.
Ce limpede-i lacul!

Printre valuri ce cad se ivesc colțuri de stânci, se ascund
În adâncul rece, profund al apei. Se-aude gemând
Un prunc al vântului printre ramuri și falnicii brazi,
Se crede mândru-armăsar de flăcări și gheață. Aici și azi
Pacea își duce veacul!