Prolog

Lumina se răsfira printre frunzele verzi, vibrante ca smaraldul, soarele strălucea în înaltul cer pictat cu nori pofoşi, albi. În acest peisaj feeric exista un singur lucru ce nu aparţinea... casa inspirată din filmele de groază.

În inima pădurii, înconjurată de plante şi animale care mai de care, sta ascunsă sub plapuma verdeţii. Nu exista niciun drum care să te îndrepte spre ea, nicio urmă civilizaţie, doar copacii înalţi, zgomotul pasărilor şi ... liniştea ce se aşternea când te apropiai prea mult.

Râul şiroia printre arborii înfloriţi, culorile vii ale florilor marcându-i parcă cursul. Începea de la marginea padurii si se oprea abrup. Dealul „rupea" pajiştea, la baza sa aflându-se acest râu cristalin. Deşi nu adânc, masa de apă, datorită culorii închise de indigo, te facea să te opreşti la marginea văii. Dacă nu reuşeai atunci faceai o „baie" la sfârşitul abruptului. Traversându-l, ajungeai la un drum scurt la finalul căruia se afla, părăsită de mult timp, o casă – o vilă – a cărei faţadă amintea de un timp medieval, căramida sângerie si acoperişul din ardezie negru accentuau ferestrele mari ce adânceau camerele in lumină.

Dacă îndrăzneai a intra, ai vedea mareţia scărilor, tablourile fantastice ce împodobeau pereţii luându-ţi rasuflarea. Şemineul din salon părea a fi fost aprins acum câteva minute, candelabrul de cristal atârna elegant deasupra mesei din lemn de cireş. Din salon intrai în bucatarie, cabinetele nu aveau pic de praf pe ele, de altfel nici un alt obiect din casă nu părea a fi deranjat de la locul său.

Urcând la etaj, scârţâitul scărilor ce abia îl puteai auzi, te obliga să te gândeşti la o locuinţă nouă, iar holul lung de câţiva metri te îndemna să-l trevrsezi. Dormitoarele erau, spre deosebire de celelate încăperi, decorate în culori vii, ţipătoare, diverse desene şi design-uri acoperindu-le pereţii. Aşternutul paturilor era din cea mai fină mătase, sculpturile ce împodobeau camera păreau să te privească oriunde te-ai afla.

Diferitele ţesături, fiecare cu propriul său portret, ornau fiecare colţ al casei, însa doar unul deţinea acea aură specifică care nu poate fi descrisă în cuvinte. În el erau arătate trei persoane, două femei tinere şi un bărbat cam la douăzeci de ani. Ei, toţi, zâmbeau şi vegheau asupra reşedinţei, aducându-o la viaţă doar pentru um moment. Acest portret de la baza scărilor, era primul, şi ultimul, lucru pe care-l vedeai intrând în vilă. Coborând treptele terasei te urmăreau, traversând râul te îndemnau să te întorci, mergând printre copacii înverziţi te chema, ieşind din pădure nu îţi dădea drumul...Rămânea întipărit în subconştient ca un coşmar aproape uitat, dar care râvnea mereu să iasă la suprafată deîndată ce puneai capul pe pernă, geană pe geană chiar dacă ...

...lumina se răsfira printre frunzele verzi, vibrante ca smaraldul,iar soarele strălucea în înaltul cer pictat cu nori pofoşi, albi, în acest peisaj feeric exista un singur lucru ce nu aparţinea... casa inspirată din filmele de groază.