3

O durere de cap îngrozitoare nu este dimineaţa pe care şi-a imaginat-o Mina pentru prima ei zi în tabără, dar din păcate aşa a fost. O durere sacadată, cu pulsaţii ce păreau a-i presa pe creier, crescând în intensitate cu fiecare secundă.

- Neaţa, somnoroas-o! Vocea enervantă a prietenului ei cel mai bun obişnuia să fie, până astăzi în orice caz, o binecuvântare, însă acest lucru s-a schimbat. Acum trimitea cu fiecare sunet produs un nou val de durere, creierul ei păreând a fi zgâriat de o creatură a pădurii de fiecare dată când acest lucru se întâmpla.

-Ce? Ugh, mă doare rău capu'. mormăie fata încercând să se scoale în picioare. Nu reuşeşte nici măcar să-şi ridice capul însă, deoarece o femeie, aparent necunostcută, o înpinge înapoi, aşezându-o în pat cu mare grijă. „Am ajuns la spital?" se întreabă ea crezând că femeia este o asistentă medicală, dar amintirile de seara trecută revin ca un tsunami, o nouă durere îzbind-o din plin

- Stai întinsă până găsim ceva pentru durere, a-i primit o lovitură puternică la coloană. Zice aceata, murmurând apoi ironic „Ursu' ăla a avut o ţintă..."crezând că fata n-o va auzi, dar Mina o aude. Realizează că durerea pe care o simte în tot corpul este de la atac, probabil a căzut, îzbindu-se de pământul tare şi umed. Un al doilea şoc petru organismul ei în aceeaşi seară.

-Cine eşti? tânăra Blood o întreabă pe femeie. Obeservă cu mirare înfăţişarea acesteia. Părul era şaten, uşor unsuros, posibil de la alergat, dar ochii îi avea roşii, sclipitori. Trebuia să fie o combinaţie bizară cel puţin, însă nu părea atât de ieşită din comun doar dacă te uitai cu mare atenţie. Ziua ochii erau aproape căprui, dar, îşi aminteşte Mina, noaptea erau strălucitori ca rubinul.

-Vicky! Mă bucur să te cunosc. zâmbeşte ea, iar apoi se îndreaptă către măsuţa din colţul cortului. „Ce bine că am găsit un cort aşa de mare" nu poate să nu gândească adolescenta. Vicky mai apoi îi oferă un pahar cu apă, „Trebuie să nu te deshidratezi" răspunde ea şi, zâmbind, iese din cort.

Mina nu se poate abţine şi încearcă din nou să se ridice din pat, de această dată reuşeşte să şeadă, dar nu pentru mult, căci o durere puternică îi străbate coloana, cade cu capul pe pernă, gâfâind, pe frunte apărând un strat de transpiraţie. Ţipătul pe care-l dă, îl alertează pe Steve, care, intră fugind în cort şi o ia în braţe s-o calmeze.

-Nu ştii când să te potoleşti. îi şopteşte el, aerul cald ce-i loveşte urechea, o face să tremure, să închidă ochii şi să spere ca el să nu plece. Nu are noroc şi, în câteva clipe, Steve se ridică din pat, merge la măsuţă şi caută ceva. Găseşte în câteva minute apoi îşi face din nou drum spre ea.

-Este o cremă pentru dureri, mi-a dat-o mama ta înainte să plecăm. explică el luând-o de subsoare şi urcănd în spatele ei, s-o ţină dreaptă. Ridicând uşor bluza de pijama a Minei, el ia puţină cremă şi începe să ungă de-o parte şi de-alta a coloanei fetei. În tot acest timp Mina încearcă din răsputeri să oprească roşeaţa ce i-a acaparat faţa, însă este fără succes.

Steve nu se afla, nici el, într-o poziţie mai bună. Având-o pe Mina la aşa de puţină distanţă, simţindu-i caldura radiind prin haine, ţinând-o în braţe atât de aproape de corpul său era prea mult pentru simţurile sale, dintr-o dată hiperactive. Un gemăt de relaxare aproape îl face să sară câţiva metri în aer, dar reuşeşte să se calmeaze la timp. Aproape terminase.

-Gata! strigă el dintr-o dată, făcând-o pe fată să tresară, scoţând-o din starea în care se afla. Tocmai în acel moment, Vicky intră din nou în cort, Steve se ridică s-o ajute, iar Mina nu se poate abţine să observe cât de bine se înţeleg cei doi, o tresărire de gelozie făcându-se cunoscută. Acest sentimenet este însă distrus în momentul în care femeia îi zâmbeşte băiatului. Era un zâmbet matern.

O tavă plină ochi cu mâncare îi este adusă, iar fata decide că va afla mai multe despre „Vicky". Urmează o oră plină de întrebări şi de răspunsuri, în care Steve le relatează tragicele împrejurări ale morţii tatălui său, Vicky le explică motivul pentru care ea alerga prin padure la ora aceea târzie, iar Mina îi anunţă ca după masă ea doreşte să exploreze împrejurimile. Glume, amintiri, evenimente, gusturi şi râsete umplu acea oră, iar la final, cei trei simt precum s-ar cunoaşte de mulţi ani, deşi s-au cunoscut doar ieri.

-Luaţi-vă rucsacurile şi să mergem, strigă adolescenta odată ce se poate ridica din pat fără urmă de durere, iar cei doi compaioni ai ei doar îşi dau ochii peste cap şi o urmăresc în pădure, întrebându-se cum i-a convins să pornească în această călătorie nebună cu ea.

Cu cât se avântă mai mult în desişul pădurii cu atât mai puţine aminale reuşesc să găsească. Un alt lucru important ar fi faptul că odată cu trecerea orelor, începe şi durerea Minei. Iniţial nu le spune nimic, crezând că va reuşi să o învingă, dar devine din ce în ce mai puternică. Din această cauză ei fac popas de-a lundul unei crevase, la fundul căreia se afla râul. Dorind să pară curajoasă, Mina se avântă spre margine, dar un pulseu de durere o dezechilibrează, iar adolescenta cade. Durerea creşte în intensitate cu fiecare zguduială în timp ce fata se rostogoleşte în josul văii.

Devine aparent că, dacă nu vor face nimic, Mina va muri înnecată. Astfel Vicky se aruncă şi ea peste margine. Rostogolindu-se şi căzând în râu, ea o ridică pe Mina deasupra apei. Văzând că pericolul a trecut, Steve îşi construieşte o scară pentru a trece peste masa de apă fără a se uda. Aruncă un capăt al acesteia lui Vicky, apoi traversează uşor.

Cei trei se felicită mai întâi pentru că au trecut de primejdie teferi, iar apoi, întorcându-se, tac abrupt. În faţa lor era, spre surprinderea tuturor, o vilă imensă, cu două etaje, terasă şi chiar şi mansardă! Un tremur le străbate şira spinării, dar ei gândesc că este doar de la măreţia casei pe care-au descoperit-o. Un îndemn îi face să păşească mai aproape, iar fără să ştie ajung în faţa uşii, perlexi.